Nu-i așa că de multe ori visezi la o vacanță, dar nu știi dacă să îi iei pe copii cu tine sau să îi lași în grija bunicilor?! Vacanțele cu copiii sunt o adevărată aventură, încărcate de foarte multă emoție, care nasc amintiri de neuitat, atât timp cât alegem destinația corectă.

Vacanțele în doi sunt foarte frumoase, pentru că retrezesc romantismul dintre cei doi; când ai un copil sau mai mulți care te așteaptă acasă, parcă ești mai mereu cu ochii pe telefon și cu stresul în suflet că poate nu sunt bine în totalitate sau au nevoie de ceva și nu ești acolo ca să le poți oferi. Astfel că, noi vă sfătuim să nu fugiți de vacanțele cu copiii, ci să vă faceți curaj să îi luați cu voi și să savurați din plin această aventură de familie pe care o să v-o amintiți cu toții cu foarte mare drag. Copiii abia așteaptă să petreacă timp cu părinții într-un alt loc decât acasă și să aibă parte de experiențe diferite împreună cu voi. Totuși, înainte de a merge într-o vacanță cu toată familia, trebuie să țineți de câteva lucruri, ca totul să meargă ca pe roate.

1. Alege o destinație pe placul tuturor

Destinațiile în care poți merge cu copii sunt diverse, dar asta depinde de cât de curajos ești și de cât de multe vrei și poți să îți asumi în această vacanță. Cele mai recomandate sunt vacanțele la mare, unde copii se pot bucura din plin de libertate. Poți alege și un city-break sau o excursie prin România, atât timp cât îi pregătești pe copii și le explici ce se va întâmpla în fiecare zi.

2. Alege o locație child friendly

Indiferent de vârsta copilului este bine să vă orientați după o locație, un resort/hotel care să fie primitor de familii cu copii. Locațiile child friendly vă vor face viața mult mai ușoară, pentru că au locuri special amenajate pentru cei mici, de la piscine până la mini-parcuri și chiar parte de food court. De asemenea, aceste locații organizează aproape în fiecare seară și nu numai programe speciale pentru copii, cu personaje din povești, cântece, jocuri și multe alte surprize.

3. Alege o destinație cu zbor scurt și direct

Dacă alegi să călătorești în altă țară, pentru început e mai bine să alegi o destinație cu zbor direct. Activitățile pe care le poate face un copil în avion sunt destul de limitate, astfel că e mai bine să alegi o destinație care nu e foarte departe și care nu implică escale, cu timpi mari de așteptare până la îmbarcarea ulterioară.

4. Alege un loc în care mâncarea este diversificată

Copiii sunt fie mofturoși, fie pofticioși, dar cu siguranță mai tuturor le place mâncarea. Dacă alegi un sejur all inclusive scapi destul de repede de grija mâncării, pentru că fiecare va putea alege exact ceea ce își dorește la fiecare masă. Pentru că opțiunile vor fi diverse, vei putea foarte ușor să îi ghidezi pe copii în a-și alege o mâncare sănătoasă, dar și gustoasă în același timp. Dar știi prea bine, că o puțină înghețată în mijlocul unei zile foarte călduroase nu a făcut rău nimănui.

5. Păstrează programul copiilor

Chiar dacă ești pe plajă sau într-un city-break încearcă să păstrezi orarul copiilor. Dacă i-ai obișnuit să mănânce la o anumită oră sau să doarmă un somn bun la amiază, încearcă să nu schimbi acest lucru. Astfel, se vor bucura din plin de ceea ce le oferă vacanța, pentru că sunt odihniți, iar tu te vei bucura după ce ajungi acasă că nu e nevoie ca ei să se readapteze la viața de după concediu.

6. Ia cu tine și bunicii

Dacă ai mai mulți copii și vrei să faci o bucurie și bunicilor, alege să vă petreceți concediul împreună. Copiii sunt îndrăgostiți de bunici, iar bunicii nici nu are rost să mai spunem cum se topesc după nepoți. Vei putea împărți sarcinile cu ei și dacă într-o seară vă doriți să petreceți timp doar voi doi, veți avea în grija cui să îi lăsați pe cei mici, fără să vă fie teamă că vă duc lipsa.

Dacă vrei o ofertă pentru o destinație minunată în care să mergi cu copii, scrie-ne la office@rosutour.ro.

Share