Ai și tu obiceiul de a lăsa totul pe ultima sută de metri? Chiar și când e vorba de vacanță îți spui că o să verifici ofertele mai târziu, că rezervarea o faci mai încolo și tot așa?! Oh, știm și noi cum e, dar se întâmplă să ne trezim pe la începutul verii fără concediu programat pentru iulie sau august și apelăm la ultima soluție –  luăm ce a mai rămas. Problema e că atunci nu mai alegem, ci culegem, vorba românului.

De ce să îți rezervi vacanța din timp și să scapi de obiceiul amânării?

  1. Ofertele sunt reduse cu 10-35% în funcție de destinația aleasă

În perioada de early booking, care de obicei se desfășoară în 3 etape, prețurile sunt reduse la foarte multe hoteluri și poți să îți rezervi vacanța la care uneori nici nu îndrăznești să visezi:

  • prima etapă, în care rezervările se fac până la 31.01; în această perioadă beneficiezi de pachetele cele mai accesibile, cu cea mai mare reducere
  • a doua etapă în care rezervările se fac până la 28.02;
  • a treia etapă în care rezervările se fac până la 31.03; cu cât sejurul este mai aproape de momentul în care se face rezervarea, cu atât reducerea este mai mică
  1. Poți alege hotelul care îți place cel mai mult

Hotelurile au disponibilitate maximă, astfel că poți să îl alegi pe cel care îți place cel mai mult. Nu mai trebuie să dai piept cu dezamăgirea în momentul în care dorești să faci rezervarea și afli că nu mai există locuri libere. Hotelurile cu cele mai bune review-uri și servicii se ocupă cel mai repede, iar pe ultima sută de metri rămân libere doar cele care au servicii mediocre. Chiar dacă prețul este avantajos și în cazul acestora, riști să nu fi mulțumit de serviciile oferite.  Același lucru se aplică la locurile în charter/avion, deoarece acestea cumulează persoanele care merg spre aceeași țară, chiar dacă ulterior merg în stațiuni diferite.

  1. Ai timp să consulți oferta agenției

RoșuTour Travel îți pune la dispoziție oferte pentru fiecare destinație pe care o dorești, astfel încât să îți fie mai ușor să compari prețurile și serviciile oferite. Dacă soliciți din timp o ofertă îți va fi foarte ușor să verifici review-urile de pe Google, notele de pe Booking sau Tripadvisor și să alegi ce este mai bun pe baza părerilor celorlalți turiști.

  1. Îți poți programa din timp vacanța

Poți să alegi data exactă în care dorești să călătorești, în funcție de evenimentele pe care le ai în anul respectiv. Astfel că, nu mai trebuie să te îngrijorezi că nu poți merge în vacanță pentru că nu sunt locuri. Programezi totul din timp și mergi exact atunci când dorești.

  1. Economisești timp, bani și energie

Soliciți oferte de la noi și nu mai trebuie să verifici site-urile hotelurilor, să vezi ce companie de zbor mai are locuri libere, care e cel mai ieftin bilet de avion și ce tip de masă ar trebui să alegi, ca să iasă totul la un preț cât mai accesibil. Nu mai trebuie să îți faci de unul singur asigurare medicală sau să achiți taxa de viză când ajungi în țara respectivă, dacă e cazul. Ne ocupăm noi de tot, iar tu economisești pe toate părțile. Chiar și stresul e mai puțin, iar relaxarea mai multă.

  1. Beneficiezi de asigurare STORNO

Asigurarea storno este un serviciu care oferă protecție în cazul evenimentelor neplăcute care pot afecta călătoria și duce chiar la anularea acesteia. Câteva dintre evenimentele acoperite de asigurare sunt: îmbolnăvirea gravă a persoanei care trebuie să călătorească, îmbolnăvirea sau decesul unei rude de gradul 1, sarcina, concedierea neașteptată de către angajator, înaintarea acțiunii de divorț de către partenerul de căsătorie, nepromovarea unei clase terminale sau a bacalaureatului. De cele mai multe ori, suma recuperată este în proporție de 80-100% din totalul pe care l-ai plătit.

Pentru 2020 avem oferte de early booking pentru TURCIA, GRECIA, EGIPT. Iată de ce beneficiezi dacă achiziționezi un pachet early booking:

  • Zbor direct
  • Bagaje de cală și taxe de aeroport incluse
  • Hoteluri și servicii verificate
  • Asistență turistică pe toată perioada vacanței
  • Asigurare medicală și storno incluse în majoritatea pachetelor

Share