Pentru că ne-ați scris pe #instagram și ne-ați rugat să facem o listă cu câteva activități care pot fi întreprinse în casă atât timp cât stăm în autoizolare, ne conformăm. Sunt foarte multe activități pe care nu le-am făcut de mult din lipsă de timp, din cauza oboselii care se acumula pe parcursul unei zile sau pur și simplu din lipsă de motivație ori nevoie de prioritizare maximă. Iată că acum avem timp să dăm piept cu activități pe care altfel le-am fi lăsat pe altădată sau pe mâna altcuiva.
Ce să facem cât stăm toți în casă?
1. Caută destinații de vis în țara noastră, în România
Știm că ești pasionat de călătorii și îți place să mergi hai-hui prin lume. Astfel, de data aceasta îți recomandăm să dai un search pe google despre toate destinațiile ascunse ale țării noastre, despre România. Să te documentezi cu privire la zonele care merită vizitate, să te informezi despre toate satele în care timpul încă stă pe loc și care merită văzute în tihnă. După ce depășim toată criza aceasta ne va prinde bine să mergem undeva, să ne dezmorțim trupurile și să ne clătim ochii cu copaci înfloriți, case încondeiate, dealuri cu verdeață, creste de munți pe care încă mai este un petec de zăpadă. Hai să ne vizităm țara imediat ce putem, fiindcă amintirile sunt singurele care ne pot hrăni chiar și când trebuie să stăm acasă.
2. Găsește restaurantele/antreprenorii/locurile din orașul tău pe care nu le-ai vizitat până acum
Obișnuiai să ieși din când în când în oraș, dar cea mai ușoară alegere era KFC, Mc Donald’s sau Pizza Hut? Nu zicem că acestea n-ar fi bune, că în momentul în care mănânci de la ei, mai că nu te poți opri. Spunem doar că e momentul ca atunci când ne punem la mese să ne hrănim din munca unora care folosesc produse locale, care colaborează cu țăranii ale căror mâini sunt bătătorite, cu cei care cresc pătrunjelul în ghivece (dacă altfel nu se poate), cu cei care râșnesc cafeaua în fața ta și adaugă lapte de la fermele din jur. Următoarea cină în oraș va fi cu siguranță mult mai apreciată și mai gustoasă, pentru că vom cunoaște cu toții efortul colosal pe care l-au făcut toți oamenii din spatele farfuriei noastre. Să ne susținem unii pe alții, pentru că putem crește doar dacă punem sub picioarele celuilalt aprecierea noastră prin achiziționarea produsului/serviciului pe care îl oferă.
3. Citiți cel puțin 20 de pagini în fiecare zi
Pune mână pe cartea de pe noptieră care e deja plină de praf. Deschide-o și citește măcar 20 de pagini. Citește despre un domeniu despre care nu ai știut nimic până acum. Citește despre ceva care te pasionează cu adevărat și pune încă o piatră de temelie la cunoștințele pe care le-ai acumulat deja. Citește despre oameni, despre frumosul din ei, despre cum te poți face și tu un om mai bun, despre cum să îți controlezi emoțiile, cum să oferi dragostea de care celălalt are nevoie. Citește singur, citește copiilor, citește cu ei. Citiți cu toții. 20 de pagini înseamnă maxim 1 oră, iar cu cât zilele trec cu atât veți ajunge să citiți mai repede și mai mult.
4. Fă sport împreună cu copiii
Nu vă gândiți că acum vrem să transpirați ca și cum ați fi fost la sală. N-ar fi rău să se întâmple asta, dar vă sfătuim doar să vă mișcați. Faceți bicicleta cu copiii, faceți-i avionașul, rostogoliți-vă pe parchet, câteva genuflexiuni, o flotare, mai multe abdomene. Exerciții simple prin care să îi implicați pe copii și să îi ajutați să se distreze în timp ce fac sport. Dacă mai puneți și muzică, atunci pachetul e complet. Conexiunea se face foarte ușor, trebuie doar să începem, că apoi ne va plăcea și vom continua.
5. Găsește o rețetă preferată și gătește-o cu toți ai casei în fiecare săptămână
Am văzut la cineva că obișnuia să facă brownies cu copiii în fiecare vineri. Acela era desertul săptămânal pe care îl așteptau cu toții. Găsiți o rețetă potrivită familiei voastre, o rețetă care să împace toate gusturile și apucați-vă de gătit. Chiar și copiii foarte mici pot contribui într-un fel sau altul, chiar dacă doar amestecă niște ingrediente într-un bol. Încercați ca această rețetă să o gătiți în fiecare săptămână și să păstrați acest obicei chiar și după ce trece perioada de #autoizolare, pentru că va fi cu siguranță unul din lucrurile care aduce întreaga familia împreună. Mâncarea ne leagă și sufletește, așa că trebuie să profităm de fiecare ocazie care ni se oferă.
6. Relaxează-te și bucură-te
Încearcă să vezi partea plină a paharului. De când tânjeai după o oră de somn în plus, după mai mult timp petrecut pe canapea sau alături de familie? Ei bine, acum nu e cazul să ne panicăm, ci să începem să ne reîmprietenim, să căutăm să relegăm relațiile, să ne cunoaștem mai bine și să ne înțelegem unii pe alții. Bucurați-vă de acest timp prețios în care se restaurează familii, relații între copii și părinți. Timp în care trăim frumos cu cei ai casei ca ulterior când ieșim afară să fim un exemplu. Iubiți-vă mult și arătați cât de des puteți că o faceți. Suntem bine, să fim fericiți!