Iarna e unul din cele mai frumoase anotimpuri, pentru că ne provoacă și ne scoate din zona de confort. Cine s-ar fi gândit că poți să faci sport înfofolit, cu bocanci sau clăpari în picioare și pe deasupra să te mai și distrezi. Iată că se poate, fiindcă patinatul, schiatul, snowboarding-ul, drumețiile, datul cu sania sau cu sacul sunt doar câteva din sporturile recunoscute sau nu la nivel mondial, care ne fac să iubim atât de mult iarna. E drept că sania și sacul ne aduc mereu aminte de copilărie, chiar dacă acum le-am schimbat cu schiurile. Dacă îți place iarna la fel de mult ca și nouă, sigur o să-ți placă aceste 5 destinații unde poți să faci sport, să te bucuri de o pârtie bună, cu zăpadă minunată pentru schiat și seara, de ce nu, de o baie într-o piscină fierbinte.

  1. FINLANDA

Probabil nu e prima ta opțiune când vine vorba de ski, dar e una din cele mai frumoase destinații. Finlanda are o mulțime de pârtii, dar una dintre cele mai cunoscute este stațiunea Levi care e cel mai mare resort de ski. Are 43 de pârtii, dintre care 17 sunt iluminate nocturn, astfel încât să te poți bucura oricând de ele. E foarte recomandat să mergi acolo împreună cu copii, pentru că există pârtii pentru toate nivelurile de dificultate; mai mult de atât, nimic nu se compară cu bucuria molipsitoare a acestora. Dacă nu îți place prea mult zăpada, copiii sigur te vor face să ajungi să o iubești.

  1. UCRAINA

Bukovel este stațiunea numărul 1 din Ucraina, iar aceasta se ridică la standardele pârtiilor din Austria și Elveția. Această stațiune este foarte aproape de România, astfel că poți merge oricând cu mașina. Are peste 60 km de pârtie, cu toate gradele de dificultate. Lungimea pârtiilor variază îmtre 300 și 2,3 km. Stațiunea este înconjurată de complexe hoteliere confortabile, cu prețuri pentru fiecare buzunar, astfel încât oricine să se poată bucura de o vacanță de iarnă pe cinste.

  1. AUSTRIA

În Austria poți să găsești foarte multe stațiunii de ski, dar cele mai multe sunt recomandate pentru schiorii avansați. Dacă te descurci deja foarte bine pe schiuri sau snowboard, Austria e pentru tine. Mai trebuie din când în când câte o provocare, ca să ieși din anonimat și să simți cum evoluezi și te îmbunătățești. Satisfacțiile de pe pârtia de ski, fac foarte bine ulterior în viața de zi cu zi. Astfel că, îți recomandăm Innsbruck, iar pârtiile și peisajele din Igls suntem sigur că îți vor tăia respirația. Dacă vrei ceva mai dificil, găsești în St. Anton care are un total de 280 km de pârtie.

  1. ELVEȚIA

Elveția este inconfundabilă pentru peisajele de nedescris, pentru pârtiile aflate la înălțimi amețitoare și rețeau bună de ascensoare care duc spre pârtii. Acesta e inconvenientul pârtiilor mici de la noi din țară, timpul foarte mare de așteptare ca să ajungi din nou în vârful pârtiei. Aici nu trebuie să îți faci grji pentru așa ceva, totul se întâmplă cât ai zice – pârtieeeee. Vă recomandăm St. Moritz sau Zermatt.

  1. ITALIA

Ai crezut că în Italia poți doar să stai la plajă și să te bălăcești în mare? Ei bine, poate anul acesta încerci o pârtie pe care fie înveți să schiezi, fie te bucuri deja de nivelul avansat la care ai ajuns. Pentru începători recomandăm Passo Tonale, iar dacă nu știi deloc să schiezi sunt disponibile cursuri recunoscute, iar profesorii au un standard foarte bun de instruire. Dacă ești deja experimentat, poți alege Alagna, pentru că stațiunea oferă facilități pentru ascensiune de peste 3000 m.

Dacă vrei să prinzi cea mai bună ofertă pentru SKI, scrie-ne acum și o să te uimim.

Share